Noutati

Conţinutul și regularizarea cererii de apel

Extrase relevante:

“…datele de identitate ale părţilor din cadrul cererii de chemare în judecată [art. 194 lit. a) NCPC] reprezintă totodată şi datele de identitate ale părţilor care trebuie să se regăsească şi în cuprinsul cererii de apel [art. 470 alin. (1) lit. a) NCPC], motiv pentru care în jurisprudenţă s-a decis cu mult timp în urmă că nu se poate anula un apel dacă există în dosar suficiente date pentru identificarea părţilor şi a domiciliului acestora[3]. Hotărârea atacată care trebuie indicată în cuprinsul cererii de apel cu siguranţă se regăseşte în dosarul primei instanţe, astfel că neindividualizarea acestei hotărâri prin număr, data pronunţării şi numărul de dosar nu poate conduce la anularea apelului atât timp cât la dosarul cauzei există suficiente date pentru identificarea acesteia, consideraţiile jurisprudenţiale expuse cu privire la identificarea şi domiciliul părţilor, unanim recunoscute în doctrină[4], fiind pe deplin aplicabile în acest caz. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 470 alin. (3) NCPC care instituie cerinţa indicării hotărârii atacate sub sancţiunea nulităţii trebuie înţelese prin prisma faptului că neindicarea numărului, a datei pronunţării sau a numărului de dosar pot să conducă la imposibilitatea identificării dosarului soluţionat de prima instanţă, în care se formulează apel, instanţa de apel găsindu-se astfel într-o imposibilitate obiectivă de a soluţiona această cale de atac, motiv pentru care cererea de apel trebuie anulată, vătămarea fiind prezumată, conform art. 175 alin. (2) NCPC, ca urmare a nulităţii exprese de la art. 470 alin. (3) NCPC. Nulitatea de la art. 470 alin. (3) NCPC care sancţionează neindicarea hotărârii atacate chiar dacă este o nulitate expresă, rămâne totuşi o nulitate condiţionată de producerea unei vătămări (prezumată, însă nu absolut) care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură, în acest caz cererea de apel, conform art. 175 alin. (1) NCPC. Spre comparaţie, neindicarea datelor de identitate ale părţilor în cererea de apel este impusă sub sancţiunea unei nulităţi virtuale, vătămarea nefiind prezumată, ci trebuind dovedită.”

“…sancţiunea nulităţii nedepunerii cererii de apel la instanţa a cărei hotărâre se atacă, instituită prin art. 471 alin. (1) NCPC, este similară cu sancţiunea nulităţii impusă prin art. 288 alin. (2) VCPC, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 303/2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 288 alin. (2) VCPC[7], care reglementa depunerea apelului.”

“…Curtea Constituţională în cuprinsul deciziei sale se referă şi la această vătămare, stabilind că o cerere de recurs greşit îndreptată nu este susceptibilă să fie vătămătoare atât timp cât principiile constituţionale privind liberul acces la justiţie şi folosirea căilor de atac impun „ca toate cererile greşit îndreptate să fie transmise jurisdicţiei competente să le soluţioneze”

“…în ce măsură neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru cererea de apel poate conduce la anularea acesteia în temeiul art. 200 alin. (4) NCPC aplicabil în temeiul art. 482 NCPC, conform căruia „dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol”.

“…punctele de vedere converg în sensul incompatibilităţii dispoziţiilor art. 200 cu cele ale art. 471 alin. (3) şi 475 NCPC, putându-se vorbi cel mult, în opinia unor autori, de compatibilitatea art. 200 cu dispoziţiile art. XV din Legea nr. 2/2013 aplicabilă proceselor începute după 31 decembrie 2016, datorită faptului că regularizarea cererii de apel în aceste litigii o face chiar completul desemnat să soluţioneze această cale de atac.”

“…posibilitatea anulării apelului printr-o încheiere dată în camera de consiliu trebuie raportată la textele de lege care reglementează fixarea primului termen de judecată în apel, art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 pentru litigiile începute până în 31 decembrie 2016 şi art. 475 alin. (2) NCPC pentru litigiile începute după această dată. Cele două texte de lege sunt similare, niciunul nerecunoscând în mod expres instanţei de apel prerogativa emiterii unei încheieri prin care să se anuleze cererea de apel, în camera de consiliu, anterior fixării primului termen de judecată în apel.”

“În realitate, procedura regularizării este obligatorie atât în primă instanţă, cât şi în apel, art. 200 alin. (4) NCPC, aplicabil în apel prin art. 482 NCPC, nefăcând altceva decât să sublinieze caracterul obligatoriu al acesteia, reglementând atât sancţiunea (anularea), cât şi modul în care aceasta este aplicată (în camera de consiliu fără citarea părţilor)”

Sursa: juridice.ro