Noutati

Validare de poprire. Suspendarea soluţionării cererii în cazul insolvenţei debitorului

Precizări introductive

Validarea de poprire, reglementată la art. 790 şi urm. din Noul Cod de procedură civilă, se bucură de o binemeritată popularitate în ultimii ani, datorată, printre altele, taxei de timbru de 20 lei [1], caracterului executoriu al hotărârii de validare, precum şi a posibilităţii de a reforma în calea de atac eventuala hotărâre de respingere.

Instituţia în discuţie a fost reglementată de legiuitor ca un remediu în situația în care terții popriți nu dau curs adreselor de înfiinţare a popririi, ignorând cu rea-credinţă obligaţiile de indisponibilizare a sumelor de bani datorate debitorului. Deşi există cazuri în care se justifică pasivitatea terţilor popriţi (e.g. concursul mai multor creditori urmăritori, omisiunea executorului/creditorului de identificare a debitorului urmărit silit sau suma ce face obiectul urmăririi ş.a.m.d.), nerespectarea adresei de înființare a popririi îndreptăţeşte creditorul urmăritor să ceară validarea popririi.

Având în vedere practica inconsecventă din ultimii ani în ceea ce privește executarea silită prin poprire, am ales să tratăm această temă în scopul de a stabili, cel puţin la nivel teoretic, dacă se impune suspendarea acestora (conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014) [2] la momentul deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei.

Raportul obligaţional creditor urmăritor – terţ poprit

Executarea silită prin poprire este o formă de executare ce se circumscrie sferei de aplicare a dispoziţiilor precitate, întrucât are ca scop obţinerea unor fonduri din averea debitorului în beneficiul unui singur creditor urmăritor. Pe scurt, situațiile în care terțul poprit nu se conformează adresei de înființare a popririi se pot împărţi în două categorii, respectiv:

– suma ce face obiectul popririi nu este consemnată la cererea creditorului urmăritor, însă nici nu este liberată unei alte persoane, sau

– terţul liberează sume de bani debitorului, iar soldul rămas (dacă rămâne ceva) nu acoperă creanţa pentru care s-a înfiinţat poprirea.

În primul caz, validarea popririi duce la obligarea terţului la consemnarea sumelor indisponibilizate, ceea ce reprezintă executarea indirectă a averii debitorului şi, în consecinţă, este aplicabilă măsura suspendării prevăzută de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 este aplicabilă.

În cel de-al doilea caz, scopul cererii de validare a popririi este acela de tragere la răspundere a terţului poprit în condiţiile art. 790 alin. (8) din Codul de procedură civilă, dat fiind că sumele de bani datorate debitorului (bunuri incorporale în sensul art. 535 din Codul civil)[3], nu se mai află la terţul poprit, acestea fiind liberate în mod nelegal debitorului sau unei alte persoane.[4]

Răspunderea terţului poprit în acest din urmă caz va fi una pentru fapta proprie cauzatoare de prejudicii în patrimoniul creditorilor urmăritori. Dată fiind această natură a cererii de validare de poprire, procedura reprezintă o veritabilă aplicare a răspunderii civile a terţilor pentru omisiunea de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute la art. 787 din Codul de procedură civilă.

Incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 în judecarea cererilor de validare a popririi

Datorită cadrului procedural în care validarea de poprire este solicitată (i.e. executarea silită indirectă împotriva debitorului), au existat în practică viziuni diferite asupra naturii juridice şi a finalităţii cererilor de validare poprire, fiind pronunţate uneori soluţii diametral opuse în situaţii de fapt cvasi-identice.

Dat fiind faptul că dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 au acelaşi conţinut cu ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, a fost analizată practica judiciară bazată pe ambele reglementări, raţionamentele instanţelor putând fi aplicate mutatis mutandis indiferent de legea specială aplicabilă în procedura de insolvenţă.

Într-o primă opinie jurisprudenţială, s-a considerat că deschiderea procedurii insolvenţei duce de plano la suspendarea oricăror proceduri judiciare, inclusiv a cererilor de validare poprire. Într-o altă opinie, s-a apreciat că validarea de poprire urmăreşte patrimoniul terţului poprit şi, ca atare, împrejurarea deschiderii procedurii insolvenţei debitorului nu poate prezenta relevanţă în soluţionarea acestei cereri.

Instanţele care s-au raliat primei opinii au suspendat soluționarea cererilor de validare poprire fără a analiza dacă demersul creditorului vizează patrimoniul debitorului urmărit silit sau, din contră, al terţului poprit în baza faptei proprii a acestuia din urmă.

S-a considerat că validarea popririi se circumscrie măsurilor de executare silită prin care se urmăreşte realizarea creanţei, motiv pentru care o asemenea cerere este suspendată de drept la momentul intrării debitoarei în insolvenţă, intimata creditoare având posibilitatea realizării creanţei prin înscrierea la masa credală.[5] În aceeaşi ordine de idei, s-a apreciat că suspendarea de drept a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului este aplicabilă şi în cazul refuzului terţului poprit de a-şi executa obligaţiile ce îi reveneau din poprire şi trecerii la etapa validării popririi.[6]

Mai mult de atât, în unele cazuri s-a apreciat că, odată cu rămânerea definitivă a încheierii de deschiderea procedurii insolvenţei, instanţei nu îi revine decât să constate încetarea de drept a acţiunilor civile având ca obiect validare de poprire.[7]

În susţinerea celei de-a doua opinii, au existat soluţii în care s-a considerat că nu se impune suspendarea cererilor de validare poprire atâta timp cât nu se urmăreşte atragerea răspunderii debitorului aflat în insolvenţă, ci, dimpotrivă, a terţului care nu a indisponibilizat conform obligaţiilor legale sumele datorate celui dintâi menţionat.

Conform acestei opinii, dacă terţul poprit datorează sume de bani debitorului, instanţa va valida poprirea și îl va obliga pe terţul poprit să îi plătească creditorului. Astfel, s-a considerat că efectele hotărârii de validare a popririi se răsfrâng asupra patrimoniului terţului poprit şi nu direct asupra patrimoniului debitorului.[8]

Pornind de la aceeaşi viziune asupra finalităţii validării, s-a apreciat că împrejurarea intrării în insolvenţă a debitoarei urmărite silit nu are nicio relevanţă, deoarece validarea popririi nu este o măsură de executare silită a debitoarei poprite, admiterea sa are efectul unei cesiuni de creanţă şi constituie titlu executoriu împotriva terţului poprit.[9]

Necesitatea suspendării cererilor de validare poprire

Exemplele de mai sus reprezintă cazuri extreme în aprecierea scopului cererii de validare poprire şi a existenţei unei culpe din partea terţului poprit, fiind efectuată o analiză de maniera abstractă, fără a se face distincţie după cum la momentul validării popririi sumele de bani datorate debitorului se mai aflau sau nu în mâinile terţului poprit.

Faţă de dispoziţiile art. 790 alin. (8) din Codul de procedură civilă, în situaţia în care sumele de bani au fost eliberate terţului poprit ulterior înfiinţării popririi, finalitatea cererii de validare constă în atragerea răspunderii exclusive a terţului pentru plata sumelor de bani ce au făcut obiectul popririi.

Discuţia se poartă în acest caz în jurul conduitei terţului poprit în raport de obligaţiile sale în situaţia înfiinţării unei popriri şi nu priveşte raportul obligaţional dintre debitor şi creditor. Trebuie apreciat astfel dacă a existat după înfiinţarea popririi o conduită a terţului poprit care l-ar putea face responsabil pentru producerea unui prejudiciu. Subsecvent, se va stabili dacă terţul poprit este autorul faptei culpabile, dacă există un prejudiciu, o legătură de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi dacă acesta a fost reparat până la momentul cererii de validare.

Faţă de acestea, indiferent dacă se va pronunţa o soluţie de admitere sau respingere a cererii de validare poprire în baza art. 790 alin. (8), aceasta nu ar avea cum să aibă consecinţe patrimoniale împotriva debitorului insolvent, răspunderea putând fi atrasă doar împotriva terţului poprit. Decizia de validare a popririi nu permite realizarea creanţelor faţă de debitor, ci doar oferă cadrul necesar ca printr-o executare ulterioară să se obţină suma de la terţ.

Într-un asemenea scenariu, nu există nicio justificare pentru a se dispune suspendarea judecării cererii de validare poprire ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei. Interdicţia instituită are scopul de a prezerva caracterul concursual, colectiv şi egalitar al procedurilor reglementate de lege, evitând astfel ca asupra averii debitorului să se exercite acţiuni individuale de urmărire sau executare silită a creanţelor creditorilor şi eliminând incertitudinea asupra masei pasive.[10]

Din moment ce dispoziţiile art. 75 restrâng drepturile creditorilor, acestea se cuvine a fi interpretate restrictiv şi în mod sistematic faţă de restul dispoziţiilor Legii nr. 85/2014, ce reglementează etapele acoperirii pasivului societăţii din activele identificate în patrimoniul debitorului la momentul deschiderii procedurii. Mai mult, a permite ca în unele cazuri validarea de poprire să fie blocată de un act de voinţă al debitorului sau chiar al terţului poprit, prin deschiderea procedurii insolvenţei împotriva acestuia, ar goli de conţinut prevederile art. 790 din Codul de procedură civilă.

Amintim, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Şandor contra României, în care s-a statuat că executarea unei sentinţe sau a unei alte hotărâri, indiferent de instanţa ce o pronunţa, trebuie privită ca parte integrantă din procesul civil, ceea ce atrage incidenţa garanţiei procesului echitabil. Curtea a apreciat în această speţă că dreptul de acces la justiţie ar deveni iluzoriu, dacă nu s-ar asigura eficienţa aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor titlului executoriu.

În concluzie, chiar dacă procedura de insolvenţă ar fi deschisă faţă de debitoare, instanţa nu poate proceda automat şi fără o analiză concretă a fondului la suspendare judecării cererii de validare de poprire.

În funcţie de probele aflate la dosar creditorul poate obţine un titlu executoriu doar împotriva terţului poprit, nu şi faţă de debitor, titlul executoriu faţă de acesta din urmă existând chiar de la începutul executării silite.

Cu titlu de practică relevantă şi corectă, menţionăm că într-o cauză având ca obiect validare de poprire (încă nesoluţionată la momentul redactării articolului), judecătoria a prorogat discutarea cererii de suspendare formulată de administratorul judiciar al debitoarei până la administrarea probelor propuse în dovedirea omisiunii culpabile a terţilor popriţi de îndeplinire a obligaţiilor de indisponibilizare.

[1] În lipsa unei reglementări exprese cu privire la taxa de timbru datorată pentru cererile de validare poprire, opinez că va fi datorată taxa fixă de 20 de lei prevăzută de art. 27 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. De altfel, cuantumul taxei de timbru datorate nu poate fi determinat de creditor sau instanţă, creditorul nu poate cunoaşte la momentul formulării cererii de validare suma exactă datorată de terţ debitorului. Pentru o opinie contrară, a se vedea ”Drept procesual civil. Ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită” G. Boroi. M. Stancu, Ed. Hamangiu 2015, p. 1103.
[2] Art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevăd că ”De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.”
[3] Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, ”Noul Cod civil. Comentariu pe articole art. 1 – 2664”, Ed. C. H. Beck, București 2012, p. 580.
[4] E. Oprina, I. Gârbuleţ, ”Tratat teoretic şi practic de executare silită. Volumul I”, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 762.
[5] Tribunalul Bucureşti, Secţia a III – a civilă, Decizia civilă nr. 420A/08.04.2014, disponibilă aici.
[6] Curtea de Apel Oradea, Secţia a II – a Civilă, Contencios Administrativ şi Fiscal, Decizia nr. 520 din 29-sep-2011, disponibilă aici.
[7] Judecătoria Medgidia, Sentinţa civilă nr. 920/30.06.2015, disponibilă aici.
[8] Judecătoria Timişoara, Sentinţa civilă nr. 129252/04.11.2015, disponibilă aici.
[9] Judecătoria Timişoara, Sentinţa civilă nr. 12048/13.10.2015, disponibilă aici.
[10] Cărpenaru D. Stanciu, Hotca Mihai-Adrian, Nemeş Vasile, ”Codul insolvenței comentat din 1-oct-2014”, Universul Juridic, comentariu cu privire la art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Sursa: www.juridice.ro