RFI Romania 21- OCTOMBRIE-2016

Contractele colective de muncă, o speță juridică delicată

Autor : Constantin Rudnitchi

O problemă destul de ignorată de mediul de afaceri din României este cea a negocierii contractelor colective de muncă şi puterea, forţa pe care o au reprezentanţii salariaţilor din sindicat în cadrul negocierilor. Avocat Maria Cristina Mitu, Partener Coordonator fondator al Casei de Avocatura Mitu și Asociații explică importanța acestor contracte colective de muncă.


Avocat Maria Cristina Mitu: 
Toată lumea a auzit de contractele colective de muncă sau de sindicate dar le asociază în general cu mediul public, învăţământ, în mediul medical, în mediul de justiţie dar mai puţin în mediul privat.
Deşi fenomenul nu este atât de răspândit vedem o creştere din ce în ce mai mare.Cu cât angajaţii conştientizează puterea uriaşă pe care o au în cadrul negocierilor colective cu atât vor uza mai mult de ea. Dacă în cadrul negocierii colective în vederea încheierii unui contract colectiv de muncă, angajatorul nu accepta revendicările angajaţilor formulate prin reprezentanţi sau prin sindicat, de exemplu mărirea salariilor cu un anumit procent, aceştia cu respectarea unei proceduri prealabile pot declanşa o grevă generală care poate paraliza activitatea companiei, poate duce la pierderea clientelei sau în cel mai rău caz la falimentul acesteia.
Din practica noastră din ultimul an am asistat o companie la negocierea cu sindicatul a noului contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Sindicatul a avut anumite cerinţe care depăşeau cu mult puterea financiară a societăţii, măriri salariale, prime, sporuri care în mod evident nu puteau fi acceptate. Drept urmare sindicatul în mod abuziv din punctul nostru de vedere a notificat declanşarea unei greve de avertisment. Din fericire am reuşit să obţinem suspendarea în instanţă acestui demers.
În continuare, la soluţionarea în fond de încetare a grevei ne-am lovit de o limitare a atribuţiilor instanţei de către legiuitor, în sensul că instanţa poate analiza doar legalitatea procedurală a declanşării acestui conflict. În ceea ce priveşte revendicările concrete ale salariaţilor, instanţă nu are atribuţii de verificare a sustenabilităţii economice a acestora,  neputând împiedica declanşarea conflictului de muncă nici chiar în situaţia de iminenta insolvabilitate a angajatorului, cauzată de acceptarea revendicărilor salariale. Actuala legislaţie prevede o procedură de mediere a conflictelor de muncă în cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, procedura însă este facultativa şi total ineficientă. Există opinii potrivit cărora ar fi oportuna înfiinţarea unor tribunale ale muncii care să genereze un echilibru între angajat şi angajator, astfel încât să nu se mai ajungă în situaţii favorabile exclusiv a angajaţilor. Concomitent înfiinţării acestor tribunale specializate ar trebui reformata şi legislaţia muncii.

Constantin Rudnitchi: Există și câteva sfaturi pentru companiile care trebuie să negocieze contractele colective de muncă.

Avocat Maria Cristina Mitu: Aş recomanda să nu se subestimeze puterea pe care o au angajaţii sau sindicatul în cazul concedierii colective, mai ales în contextul în care instanţele le sunt favorabile acestora din urmă. În al doilea rând aş recomanda ca societăţile să conducă negocierile pentru a ajunge la un rezultat favorabil atât lor dar şi angajaţilor, iar în al treilea rând aş recomanda pe parcursul negocierilor să aibă răbdarea şi dedicarea de a privi reprezentanţii salariaţilor sau sindicatul ca pe un partener şi nu ca un adversar aşa cum se întâmplă de multe ori.

Constantin Rudnitchi: Avocat Maria Cristina Mitu, la RFI, vorbind despre importanța contractului colectiv de muncă.


Source : Contractele colective de muncă, o speță juridică delicată – RFI Romania

<< Inapoi