Elena LAZĂR


Elena este Avocat Colaborator și activează în departamentul de consultanță al casei de avocatură Mitu și Asociații.

O ATITUDINE POZITIVĂ
PENTRU ORICE OCAZIE,
CU ABORDARE
PROFESIONALĂ

Studii: Elena a absolvit în 2010 Facultatea de Drept a Universității din București și Colegiul Franco-Român, Paris I Panthéon-Sorbonne. Și-a continuat studiile cu Masterul de Drept Comercial Internațional și European la Paris I Panthéon-Sorbonne și cu Masterul de Drept Privat, din cadrul Facultății de Drept, Universitatea București. Din 2015, Elena este doctor în drept la Facultatea de Drept, Universitatea București, specializată în protecția drepturilor omului. În același domeniu a obținut diploma postdoctorală în 2019, efectuând în toamna anului 2020 și un stagiu postdoctoral de practică în Dreptul noilor tehnologii la Universitatea Paris Panthéon Assas.
Activitate profesională: În prezent, Elena este avocat în cadrul Biroului Individual de Avocatură Lazăr Elena, specializat în Protecția europeană a drepturilor omului și în Dreptul noilor tehnologii. După terminarea studiilor, s-a alăturat corpului profesoral al Facultății de Drept, Universitatea București, deținând în prezent funcția de conferențiar și Director al programului de masterat în dreptul noilor tehnologii. Ea predă Drept internațional public, Relații și organizații internaționale, Dreptul internațional al protecției minorităților, precum și Dreptul european al internetului. A fost selectată ca expert al Consiliului Europei, în domeniul traficului de persoane (contract no. CC295/2020) și al executării Deciziilor Curții Constituționale care privesc drepturile omului (contract no. CC116/2022). În perioada 2021 – 2022, Elena a fost expert EUROJUST în cadrul programului EuroMed Justice. În același timp, ea este editor executiv la Revista Română de Drept Internațional (www.rrdi.ro) și director executiv al Centrului pentru Studii în Drept Internațional și Transnațional. Aceasta deține în prezent și funcția de arbitru la Curtea permanentă de arbitraj de la Haga.
Publicații: Printre publicațiile cele mai importante, amintim: Aurescu Bogdan, Gâlea Ion, Lazăr Elena, Oltean Ioana-Roxana, Drept International Public-Scurta culegere de jurisprudenta, Ed. Hamangiu, 2018, ISBN 978-606-27-1166-5 ; Aurescu Bogdan, Lazăr Elena, Dreptul international al protectiei minoritatilor, Ed. Hamangiu, 2019, ISBN 978-606-27-1166-5; Elena Lazar, Les minorités en Ukraine - évolution historique et l'impact des conflits russo-ukrainiens (Minoritățile în Ucraina – evoluția istorică și impactul conflictelor ruso-ucrainiene), RRDI, June-December 2022, Lazăr Elena, Privacy and Security of Health Data-What's at Stake? (Confidențialitatea și securitatea informațiilor pacienților – Ce este în joc?), în cartea: Regulating cyber technologies, World Scientific Connecting Great Minds, 2022, ISBN: 978-1-80061-285-3, Lazăr Elena, Nicolae Dragoș Costescu, Dreptul European al internetului, Ed. Hamangiu, 2021, ISBN 978-606-27-1794-0, Elena Lazar Juridiction et cybercriminalité, ICT review, Innovation et droit international, Ed. Pedone, 2017; Elena Lazar, The Role Played by the Kadi Judgements to Articulating the UN Legal System with the EU Legal System, RRDI, June-December 2016; Elena Lazar Los ciberataques: una noción sin tipificación, pero con un futuro, Anuario de Derecho Internacional, vol. 22/2018; Elena Lazar, Data protection Regulations: Overview of the Romanian Legislation and Deficiencies, Springer International Publishing, 2020 (co-autor).