Cristina Mihaela RADU


Cristina este Avocat Stagiar în cadrul casei de avocatură Mitu și Asociații.

A POSITIVE ATTITUDE
FOR EVERY OCCASION
WITH A PROFESSIONAL
APPROACH

A promovat examenul de admitere în profesia de avocat în anul 2016 și este membru al Baroului București.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București în anul 2015 și a finalizat cursurile unui master de Dreptul Uniunii Europene în anul 2016. Cristina a participat la numeroase cursuri de pregătire în domeniul juridic sau al comunicării și a realizat activități de voluntariat în asociații studențești, în cadrul cărora a dobândit experiență în cadrul resurselor umane și în cercetare juridică.
În cadrul societății noastre, principala activitate a Cristinei presupune asistarea în mod activ și permanent a avocaților seniori în procesul de pregătire a dosarelor pentru instanță, precum și reprezentarea clienților în fața autorităților publice.
Este apreciată pentru capacitatea sa de adaptare și învățare rapidă, pentru optimismul cu care abordează fiecare atribuție și pentru talentul cu care duce la bun sfârșit orice lucru început.
Cristina vorbește fluent română, engleză și la nivel conversațional franceză.